DISTRIBUIȚI

Filmul asta a lăsat multe reacţii viscerale dintre care cele mai multe de ură profundă.  A fost criticat dintr-o multitudine de motive care mai de care mai avizate, nu există chimie între actori, ambii actori joacă prost, filmul n-are nici un fel de intrigă interesantă, etc. În cele din urmă am hotărât să văd şi eu filmul, că să aflu cu ochii mei şi cu mintea mea care e adevărul.

Concluzia mea: e un film bun.  Tot ce ştiu despre filme este ce am adunat după ce am văzut nenumărate filme şi am început să fac diferenţa între ce e bun şi ce e prost. Dar ăsta nu e un film prost. E cronica începutului unei relaţii, e povestea primilor fiori şi a sentimentului de lipsă de control specific iubirii. Nu e un film erotic, nici o comedie, nici un film despre anumite practici sexuale. E un film despre doi oameni care încearcă să-şi deschidă inimile pentru a se revela unul altuia şi a se accepta exact aşa cum sunt. Şi la fel cum se întâmplă în viaţa reală, pentru că asta e natura umană, Ana şi Christian se răzgândesc, se înfurie, se tem să nu fie respinşi, se închid în ei şi se resping unul pe altul ca să nu fie răniţi, pentru ca apoi să se întoarcă înapoi unul la celălalt.

E un tango subtil, un proces negociere al identităţii de cuplu. Şi,cred eu, contextul practicii sexuale e o metaforă pentru ceva mult mai profund, o critică la modul în care noi abordăm relaţiile în ziua de azi. Şi nu numai din punct de vedere sexual, dar şi emoţional.  Câţi dintre noi vobesc despre dorinţele şi aşteptările noastre cu partenerii noştri?Cei mai mulţi nu o facem. Pur şi simplu urmăm tiparul stabilit de societate şi uităm că singurii care contează suntem noi, cei doi oameni care formează un cuplu.  Ne lăsăm influenţaţi de presiunea,de aşteptările societăţii, de stigmatul ruşinii şi îngropăm ceea ce ne dorim cu adevărat. Şi ne mai mirăm de ce relaţiile noastre nu funcţionează când ele sunt de fapt construite pe minciună, frică şi ruşine…

Aşteptările stau şi la baza criricilor negative despre filmul ăsta. Hollywood-ul ne-a obişnuit cu un tipar al filmelor romantice, cu un tipar al iubirii. Acum,când suntem izbiţi de un film realistic şi sensibil care ascunde idei mai profunde, îl desfiinţăm. De ce? Pentru că nu corespunde tiparului. Dar dacă lăsăm tiparul deoparte şi privim filmul ca pe un întreg, ca pe o entitate de sine stătătoare, observăm că e un giuvaier artistic care surprinde cu fineţe natura umană şi realitatea relaţiilor interumane. În loc să-l disecăm prin lentila lui „ce nu e”, a lui „ce ar fi trebuit să fie” şi a lui „ce ar fi putut să fie”, de ce să nu-l privim exact aşa cum e, ca „ce e”? Chiar şi cei care critică filmul trebuie să recunoască că reuşeşte să atingă o coarda sensibilă, chiar dacă nu reuşesc să înţeleagă exact care anume.

 

Autor: Georgiana-Nicoleta Timofte

Comentariii