DISTRIBUIȚI

Suntem în sezonul în care răcelile își fac de cap mai mult ca de obicei în jurul nostru și dacă ne prind și pe noi, ar fi bne să fim pregătiți pentru a nu le permite să pună stăpânire pe noi prea mult timp și, mai ales, să nu se agraveze.
După cum știm cu toții, există multe mituri despre orice și nici subiectul „răceală” nu a scăpat nebifat la acest capitol, însă pe lângă aceste mituri, există și lucruri bune de luat în seamă atunci când ne luptăm cu „virușii răutăcioși” pe care, bineînțeles, vrem să-i învingem cu brio.

În acest scop, iată aici 7 pași pentru a nu permite răcelii să se agraveze:

1. Nu ignora primele semne. Știu că e greu să recunoști când ai o problemă, cât de mică sau de mare ar fi ea, sperând că trece de la sine, însă așa nu va dispărea, ci se poate chiar agrava. Dacă te simți chiar și puțin răcit/ă, acționează! Acordă organismului plusul de energie necesar în lupta cu infecția și ai grijă de tine cum trebuie.
2. Asigură-te că dormi suficient. Pentru a evita riscul unei răceli, trebuie să dormi opt ore, acest timp de somn fiind necesar pentru un sistem imunitar bun, asta în timp ce, dacă dormi mai puțin de atât, riscul de a răci crește. Iar dacă noaptea nu poți dormi din cauza simptomelor deranjante, poți încerca ori să dormi puțin în timpul zilei, ori să mergi seara mai devreme în pat.
3. Evită stresul. Pentru a nu avea zile-n plus de rău, încearcă să eviți stresul. Șansele de a face o răceală cresc pe masura stresului tău. Motivul acestui lucru este acela că atunci când stresul își face prezența, sistemul imunitar este și el afectat și astfel infecțiile pot să apară și să se mențină în corp mult mai facil.
4. Consumă lichide. Știm deja că este recomandat să bem multe lichide pentru a ne menține corpul hidratat și sănătos și iată că și în cazul apariției unei răceli, acestea nu dau greș. Sucul natural, ceaiul, supa sau chiar laptele, pot fi aliați importanți în lupta cu răceala, apa râmănănd totuși baza.
5. Nu consuma alcool. Daca in general consumul de alcool nu face prea bine, în cazul răcelilor, cu atât mai mult este recomandat a se evita. Simptomele răcelii se pot înrăutății deoarece acesta dezhidratează corpul și influențează negativ sistemul imunitar. Așa că dacă ești răcit și mai ești și sub tratament, evită consumul de băuturi alcoolice.
6. Atenție la spray-urile de desfundat nasul. Poate că au ele efecte pozitive, însă dacă le folosești mai mult de trei zile, riști ca problemele nasului tău să se agraveze apoi.
7. Dacă fumezi, oprește-te. Se știe că fumătorii au parte de răceli mai dese, mai lungi și mai puternice decât cei care nu au acest obicei. Organismul unui fumător luptă mai greu cu răcelile deoarece fumatul are directă legătură cu plâmănii distrugând celulele acestora și agravând răceala, poate, deja instalată. O dată cu răceala, poate e chiar un moment bun să te lași de fumat și bine ar fi să nu te expui nici la fumatul pasiv.

Așadar, dacă vrei ca o eventuală răceală să nu se agraveze, sau chiar să o eviți, poate nu ar fi rău să ții cont de acești pași simpli dar eficienți.

Comentariii