DISTRIBUIȚI
Sursa foto: sanatate.bzi.ro

Stim ca recomandat este sa consumam minim doi litri de lichide pe zi, echivalentul aproximativ a noua pahare de apa, pentru a ne mentine o buna stare de sanatate, dar oare cate dintre noi respecta aceasta regula?


 

Ce se intampla in organism cand nu bei apa destula

E chiar atat de grav ca nu bei chiar doi litri de apa in fiecare zi? Conform studiilor medicale si nu numai, se pare ca da. Consumul de apa in mod redus poate fi cauza unor probleme cam grave de sanatate dar si in ceea ce priveste starea fizica si psihica in general.


 

Unele dintre aceste probleme, cauzate de lipsa de apa, pot fi:

– Putina apa, multe pobleme – de sanatate, in primul rand. Lipsa consumului de apa recomandat poate cauza cancerul de colon ori cancer urinar, atac de cord si, nu in ultimul rand, vestitele pietre la rinichi.

– Metabolismul stagneaza – dupa un studiu din anul 2010, s-a constatat ca, daca nu este hidratat corespunzator, corpul nu poate arde prea multe calorii si astfel ne ingrasam mai usor. In plus, cei ce beau cata apa trebuie, consuma cu 75-90 calorii mai putin decat ceilalti, iar in cazul celor care tin un regim alimentar si beau multa apa, se reuseste pierderea a mai mult de doua kilograme decat in cazul celor care nu prea beau apa.

– Dificultate in a face lucrurile – creierul deshidratat se micsoreaza, conform oamenilor de stinta. Pentru concluzionarea acestui lucru, au rugat atat adolescentii care nu beau apa suficienta, cat si adolescenti care consuma peste doi litri de apa zilnic, sa rezolve aceeasi problema si au observat ca desi au avut acelasi timp la dispozitie, creierul celor ce beau putina apa a fost suprasolicitat.

– Aparitia ridurilor – daca vrei sa eviti aparitia lor pe pielea ta, trebuie sa consumi apa multa, pentru ca aceasta sa poata netezi pielea, sa acopere liniile fine si astfel sa-ti ofere un aspect tanar si frumos.

– Stari proaste de dispozitie – un grup de oameni a fost rugat, de catre oamenii de stiinta, sa faca sport timp de 60-75 de minute fara a bea apa inainte, iar altii care sa bea apa. Dupa acest experiment, s-a observant ca cei care nu au fost hidratati corespunzator, au fost mult mai tensionati, obositi si nervosi decat ceilalti.

Sursa articol: click.ro

Comentariii