Stiai ca tutunul este inrudit, oarecum, cu matraguna? Asta pare sa explice de ce in fiecare an mor peste trei milioane de oameni din pricina nicotinei. Si cifra celor ce decedeaza din cauza viciului fumatului, pare sa tot creasca an de an.
Si daca tot s-a dat legea anti-fumat in spatii publice, nemaiavand aceeasi libertate, poate ar fi cazul sa scapi de fumat. Te cred, procesul e greu si tu stii asta cel mai bine, ca doar ai mai incercat si in trecut sa renunti si nu ti-a iesit, nu?
Dar solutii naturale ai incercat? Daca nu, afla ca una dintre aceste solutii cu efect miraculos, este un sirop care trebuie doar mirosit si astfel te scapa de nevoia de nicotina, de fiecare data cand aceasta isi face aparitia.
Nu ma crezi pe cuvant, asa-i? Perfect, nici nu vreau asta, cel mai bine e sa incerci chiar tu acest sirop si apoi te vei convinge ca am dreptate. Stai linistita, nu trebuie sa cumperi acest sirop, ci sa-l prepari chiar tu.
Ingredientele necesare pentru sirop sunt:
Jumatate de fruct de grefa;
Jumatatea unei portocale;
Ceai de musetel, vreo 200 de mililitri;
Ulei de jojoba, numai vreo 30 de grame;
Ulei de masline, 30 de grame;
Ulei de nuca de cocos, tot vreo 30 de grame;
Si oregano, 5 grame.
Modul de pregatire si de folosire al acestui sirop este asa:
Se stoarce fructul de grefa impreuna cu portocala, iar in sucul acestora, trebuie adaugate toate celelalte ingrediente. Apoi se amesteca pana se obtine un fel de sirop omogen si se adauga intr-un recipient ce poate fi usor purtat in geanta, in locul tigarilor, desigur.
De acum, de cate ori simti nevoia de fumat, aplici cativa stropi din sirop sub nas, ori pe incheietura de la mana, apoi inhalezi adanc si gata, scapi de viciu.
Cu ajutorul acestui sirop, nicotina, treptat, nu va mai crea nevoia de fumat, deoarece acest amestec ingenios pacaleste creierul si astfel te scapa atat de dependenta, cat si de pericolul de a capata boli sau, in final, deces inainte de vreme.
Daca fumezi si vrei sa renunti, incearca si tu acest sirop natural si spune-ne si noua, intr-un comentariu, ce efect a produs asupra ta.
Sursa articol: kfetele.ro