Picioarele nu sunt doar un mijloc de locomoție. Poziția lor, mai ales când te așezi și te afli în prezența altor persoane, poate trăda sentimente ascunse, angoase sau, din contră, intenția de a fi cât mai atrăgătoare.
Cea mai mare parte a femeilor preferă să își țină picioarele încrucișate în public, fie la birou, fie în autobuz sau într-o sală de așteptare. Este o poziție elegantă, pe care o adopți inconștient când participi la o ședință sau când stai de vorbă cu un bărbat. În funcție de poziția picioarelor, dar și a brațelor, atitudinea ta trădează sentimentele și gândurile pe care le ai în timpul întâlnirii. Iată cum pot fi interpretate.
Ești ofensivă
Dacă îți încrucișezi piciorul drept peste cel stâng și, în mod similar, brațul drept peste cel stâng, înseamnă că ești în alertă, că discuția sau întâlnirea respectivă nu decurge așa cum îți dorești. Îți este teamă că lucrurile pot lua o turnură neplăcută și te pregătești să dai o replică neplăcută interlocutorului.
Ești defensivă
Când îți pui piciorul drept peste stângul și brațele invers, adică brațul stâng peste cel drept, ești într-o stare de incertitudine și așteptare. Atitudinea ta arată precauție, retragere sau chiar izolare față de ceilalți. Preferi doar să asculți, fără să intervii, pentru că știi că nu mai ai cum să schimbi lucrurile. Te gândești deja că ar fi mai bine să părăsești locul discuției.
Ai o atitudine seducătoare
De fiecare data când îți încrucișezi piciorul stâng peste cel drept, atitudinea ta este mai degrabă ofensivă, dar cu intenția de a atrage atenția celor din jur și de a părea abordabilă. Gestul tău arată faptul că interlocutorul îți este simpatic și că aveți o conversație plăcută, degajată sau, cel puțin, interesantă. Dacă îți încrucișezi brațele, este posibil să fi impresionată de el, dar încerci să maschezi acest lucru pentru că nu vrei să te arăți deschisă și vulnerabilă. Ești ușor suspicioasă, dar lucrurile merg bine și știi că poți fi atrăgătoare în ochii celuilalt. Dacă îți menții picioarele încrucișate, dar te sprijini cu mâinile pe scaun, în mod evident vrei să atragi atenția și să te impui în fața celuilalt, chiar dacă încerci să ai o atitudine neutră.
Sursa: www.libertateapentrufemei.ro