A fost initiat un proiect de lege prin care se va da cate o suta de euro lunar pentru fiecare copil care merge la scoala si nu are absente.
Initiatorul proiectului, Ioan Agrigoroaei, doreste ca alocatia sa se mareasca si totodata, prin aceasta, sa stimuleze educatia.
Senatorul vrea sa se ofere cate o suta de euro lunar pentru fiecare copil care nu are deloc absente la scoala, aceasta fiind singura conditie impusa pentru ca elevul sa beneficieze de acesti bani.
Totusi, cei o suta de euro nu vor fi virati efectiv in contul vreunui parinte sau tutore legal al copilului, ci acestia vor fi oferiti sub forma de tichete cu destinatie exacta, incat sa acopere nevoile precise ale copilului in legatura cu alimentatia, imbracamintea sau rechizitele necesare.
Senatorul a declarat ca o familie nu poate face nimic cu doar 85 de lei pe luna si ca daca s-ar primi macar o suta de euro lunar, atunci s-ar putea face, intr-adevar, ceva.
In acelasi timp, initiatorul acestui proiect mai tine sa mentioneze ca nu toti vor primi cate o suta de euro, ci numai copiii care nu au deloc absente, deoarece, spune el, astfel tinerii vor fi stimulati spre a face copii, iar copiii vor fi stimulati, la randul lor, sa invete. Iar daca fiecare copil va merge la gradinita, scoala primara, liceu si apoi facultate, va creste simtitor nivelul de educatie.